„Oty și creionul magic” tratează cu succes problema bullyingului printr-un scenariu fantastic, prietenos cu cei mici, și le arată cum pot combate acest fenomen apelând la puterea legăturii părinte-copil și a emoțiilor pozitive.
Ilustrațiile fotorealiste, creionate cu emoție chiar de autoare, îi ajută pe copii să se identifice cu personajele și astfel, să poată să urmărească și să asimileze ușor informațiile educative din poveste.
La final, micuții cititori vor învăța o lecție valoroasă anti-bullying, care îi va ajuta în dezvoltarea lor emoțională corectă: frumusețea oamenilor vine din bunătatea gesturilor, nu din imaginea lor exterioară.
Alina –
O carte minunată ce îmbină imaginația copiilor cu realitatea ce îi înconjoară. Pentru o lume unde bullyingul este conștientizat și combătut, e nevoie de educație, atât pentru cei mici, însă mai ales pentru cei mari. Iar aceasta carte este potrivita pentru ambele categorii❤️.
Alina V –
Această carte îi ajută pe cei mici, dar și pe cei mari să descopere cum simplele “mulțumesc”, “te rog” și “hai să fim prieteni” pot șterge orice urmă de tristețe și pot să deseneze în locul ei o prietenie frumoasă. Realismul ilustrațiilor se îmbină atât de minunat cu realismul magic, încât ai senzația că fiecare cuvânt înfățișează o nouă față a copilăriei, de la bullying, curiozitate, iubire la relația cu părinții și prietenia cu ceilalți copii.
Voicu Georgiana –
O carte pe care după ce o citești îți dau lacrimile, asta pentru ca
realizezi ca bunătatea și vorba bună aduc atat de multa fericire în
sufletele tututor, iar răutățile și vorbele nepotrivite pot răni atât de
mult!
O lecție foarte frumoasa pentru copilași, însă în aceeași măsură și
pentru părinți!
Un „ghid” bun pentru a învața copiii cât de tare pot răni cuvintele, iar
a râde de cineva, sau a batjocori sunt gesturi care ar fi minunat sa
dispară din comportamentul fiecăruia dintre noi, adulți, copii!
Iar ilustrațiile sunt parca vii, ai sentimentul ca sunt adevărate!
Ireale!
O voi citi fetitei mele cât de des voi avea ocazia!
O recomand cu cea mai mare incredere! ❤️
Petra –
Cea mai frumoasa carte cu subiectul Bullying, desenele sunt pur si simplu magice, capteaza imediat atentia copiilor.Nu trebuie sa lipseasca din bibilioteca unui copil.
Geanina Studencu –
Oty si creionul magic ne face serile mai frumoase de cateva luni, mai exact de la Craciun incoa’. Subiectul abordat exte extraordinar si consider ca ar trebui sa existe aceasta carte in fiecare casa. Copiii invata citind, si totodata, prin exemplu de la parintii lor.
Textura paginilor si desenele sunt deasemenea minunate.
Baietelul meu deja stie pe dinafara povestea, si adesea ma “provoaca” sa dezbatem subiectul, ceea ce ma bucura, caci ii pot explica pe indelete ce inseamna sa fii un om bun.
Abia astept urmatoarele publicatii ale Costinei!
Mihaela Ciobanu –
Cartea prezintă un subiect delicat pe înțelesul copiilor, ceea ce mi se pare minunat.
Educația, bunul simț și respectul față de ceilalți se dobândesc din copilărie, iar carticica aduce în prim plan exact cele menționate anterior.
O recomand cu drag tuturor!
Mada –
Vă recomand cartea pentru că e o lectură minunată pentru toți copiii de la 4 la…99 de ani (în fond, nu încetăm nicicând a fi copii) 😊 V-o recomand pentru desenele uimitor de realiste și pentru că nu poți să nu ți-o imaginezi pe Costina, aplecată asupra paginilor, înconjurată de creioanele colorate în toate nuanțele posibile, cum desenează cu migală luminițele jucăușe din pupilele ochilor de copii.
Mihaela . –
O carte frumoasa, cu imagini absolut superbe. Felicitari!
Magda Toader –
Am terminat si eu de citit cartea, transmite multa emotie si caldura iar prezenta mamei este atat de vie, incat ii simti durerea fizic, e durerea unei mame a carei copil se foloseste de bullying pentru a-si astupa propria suferinta si neintelegere dar totodata este si durera unei mame a carei copil esti victima bullyingului si asta ca mama cel mai bine, caci este vorba de o bucatoca din ea. Acesta e si motivul pentru care ea apare ca umbra in spatele copilului, sunt 2 identitati intruna singura.
Creionul magic este o metafora bine gandita, este obiectul pe care fiecare din noi il avem la dispozitie fara insa sa stim ca-l avem si fara a sti cum sa-l folosim corect, este VOINTA noastra de face lucruri fie bune, fie rele.
Personajul principal este bine conturat, este un „produs” al societatii de azi, unde consumerismul, preocuparea pentru aparente, asptectul fizic si pozitia sociala inabusa adevarata valoare a unei fiinte.
E strigatul „disperat” al unui mic OM in devenire care de fapt se vrea frumos pe dinauntru….
E o poveste scrisa frumos cu un mesaj puternic, emotionanta si empatica!❤️